După ce abia ne obișnuisem cu cele 3 ordine de plată pe care le aveam de făcut lunar, dacă suntem antreprenori cu salariați, de la 1 iulie 2018 a intrat în vigoare OPANAF 1612/2018, asta pentru că este vară ploioasă și ne cam plictisim. Ce zice acest ordin? Păi spune că ne simplifică modalitatea de plată a impozitelor, contribuțiilor și alte sume reprezentând creanțe fiscale, acestea putând fi virate într-un cont unic. Yupppiii! Să privim partea plină a paharului, ca de fiecare dată, și sa observăm că astfel salvăm un comision bancar.
Prin urmare, dacă din februarie al acestui an plățile către stat se transformau din 2 in 3, iată că de acestă dată revenim la 2, cu altă structură și anume: într-un ordin de plată strângem tot ce avem să dăm către stat(impozite, contribuții și alte asemenea reprezentând creanțe fiscale) și într-altul virăm în continuare contribuția asiguratorie în muncă.
Concluzionăm astfel că o trecem la bile albe, pentru că salvăm un comision bancar lunar și acordăm o mai mare atenție plăților de luna aceasta schimbând schițele deja salvate in online banking!
Să aveți spor,
Omul din spatele cifrelor!